Astăzi, 17 septembrie 2012, a debutat ceea ce se poate numi "Experimentul clasa pregătitoare". Ca părinţi, cu toţii sperăm să fie unul reuşit doar că (sau mai bine spus: mai ales că...) pe post de cobai figurează copiii noştri. Sper ca într-adevăr copiii să parcurgă cu folos o "clasă pregătitoare" şi nu o "clasă zero" (aşa cum au denumit-o, poate nu fără un anumit temei, unii). Adică această experienţă să nu fie un an pierdut, să nu se constate că un an de grădiniţă, un an în plus de copilărie fără griji şi stres, le-a fost răpit copiilor de 6 ani.
Am participat şi eu la inaugurarea acestui experiment, printre a cărui protagonişti se află şi fiica mea, Anastasia.
Iată câteva imagini şi gânduri, într-un închipuit jurnal al proaspetei şcolăriţe, totul relatat de la ... "locul faptei":
Însoţită de mama şi mamaia - tata e şi el prezent, dar în spatele obiectivului :) - sosesc în curtea şcolii. Aici, agitaţie mare, aglomeraţie, forfotă şi glasuri de copii. Cei mari sunt bucuroşi că se revăd după vacanţă, iar noi, cei mici, speriaţi şi derutaţi de această vânzoleală, stăm lipiţi de părinţi.
Se leagă şi prima prietenie...
Pierdută în marea de părinţi şi copii...
cu bucheţelul de flori bine strâns în mânuţă...
încep să mă gândesc şi să calculez...
pentru câţi ani de acum înainte trebuie să car acest ghiozdănelul, în fiecare dimineaţă...
Concluzia? E clar...sunt mulţi, prea mulţi!
Mă resemnez şi strâmb din nas...
Ce pot să vă spun despre ceea ce părinţii numesc "Festivitatea de deschidere a anului şcolar"?
Plictisitoare...
În schimb, colegii:unul şi unul...după cum puteţi constata şi singuri:
Offff...dar nu se mai termină odată??!
Chiar nu mai am răbdare.
În sfârşit...spre clasă. Cei mari ne primesc cum se cuvine: pentru nişte bobocei atât de mici ce e mai potrivit decât un pod de flori?
Dar înainte de a păşi efectiv pragul clasei, apar şi primele emoţii...
Iată şi sala de clasă, colegii şi ... părinţii care - se pare - au emoţii mai mari chiar decât ale noastre:
Pupitrul meu? E provizoriu...fiecare ne vom roti săptămânal, încât toţi vom sta atât în primele bănci, cât şi în cele din spate. Cel puţin aşa ne-a promis doamna învăţătoare (a propos - un nou termen în vocabularul nostru, cu care va trebui să ne obişnuim cât mai repede).
Cât Doamna învăţătoare le vorbeşte părinţilor, noi ne căutăm de lucru sau aşteptăm cuminţi. Precum se vede:
Până voi învăţa să scriu singură, mă ajută tati să îmi exprim o dorinţă pe care, la sfârşitul celor 4 ani, sper sa o văd îndeplinită.
Care e dorinţa? Acesta e secretul meu! Nu insistaţi!
Daa...prima zi de scoală!!! A fost chiar frumos...oricum, mult mai bine decât îmi imaginam. De mâine începem cu adevărat "cariera" de elevi.
Până atunci, mergem acasă, ne facem comozi şi ...
...ei bine, aţi ghicit! Reintrăm - pentru restul zilei - în programul de vacanţă, însa începând de acum înainte numai după orele de clasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu