Nu pot iubi decât o Românie în delir!

          În concordanţă cu motto-ul "un om normal...într-o ţară anormală", voi începe şirul postărilor mele pe această pagină, pornind de la două ştiri apărute astăzi în presă, care au ţinut capul de afiş al unor publicaţii precum Evenimentul zilei, Ziarul de Iaşi, Adevărul etc. Despre ce este vorba? Mai întâi suntem informaţi că „Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)- Serviciul Teritorial Iaşi efectuează un număr de 72 de percheziții, 26 dintre acestea la sediile unor societăţi comerciale din municipiile Iaşi, Bucureşti, Bacău, Botoşani, Baia Mare, Vaslui şi Piteşti, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 40 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani” (Evenimentul). Un lucru bun am spune noi, cei care ştim că plătim toate taxele, impozitele, încercăm să trăim decent şi demn, fără a încălca legea (cea valabilă doar pentru căţei, în nici un caz pentru dulăi) şi fără a face rabat de la bunul simţ. Însă nici bine nu înfloreşte un zâmbet de mulţumire şi de satisfacţie - aşa timid, în colţul gurii - că vezi dom'ne parcă se mişcă ceva în ţara asta...că un gând ne ameninţă şi ne rânjeşte, fluturându-ne în faţă zeci de exemple de aceeaşi factură, care s-au sfârşit cum nu se poate mai fericit pentru protagoniştii lor. Nu şi pentru noi, cei mulţi şi...proşti.

            Şi ca să ne convingă parcă de acest lucru: "fraierilor, nu vă bucuraţi că nu o să vedeţi picior de ţigan de-a lui Stănescu prin puşcărie", aflăm că ceea ce procurorii trimit în judecată magistraţii scot basma curată. Cine e fericitul câştigător la Loteria Justiţiei Române? Domnul europarlamentar, şeful suprem al stânei din Ghencea, războinic al luminii şi vicarul lui Hristos pe pământ: Gigiii Beecaliiii!!!!  Care tocmai ce a fost achitat de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre sus-numitul şi Ministerul Apărării Naţionale. Ba mai mult, judecătorii au dispus şi ridicarea sechestrelor puse în 2010 asupra terenurilor sale din Voluntari. Păi, el de unde să plătească binefăcătorilor săi răsplata cuvenită? Degeaba îl eliberezi dacă îl laşi în fundul gol: aşa, îi dai ca să aibă de unde să-ţi dea omul şi ţie, judecătorule omenos şi bun la suflet, la rândul său.

             Probabil, aşa vor sta lucrurile şi cu Stăneştii de la Ciurea şi de la Grajduri, însă nu chiar acum, ci să treacă barem o săptămână, să uite prostimea, mai ales dacă - mai ştii - Mandinga câştigă Eurovisionul şi românii, într-un acces de fericire, vor ierta tuturor toate.

             Închei, lăsând cuvântul poate celui mai mare dar sigur celui mai lucid gânditor român, de limbă franceză, Emil Cioran. El spune în lucrarea sa Schimbarea la faţă a României că: "România actuală, continuând o tradiţie de o mie de ani, nu poate concepe viaţa decât defensiv. E îngrozitor!...Ultimul cetăţean român îşi consumă existenţa într-o continuă protestare. (Însă nu întreprinde nimic serios şi durabil pentru a schimba acea stare de lucruri care-i provoacă nemulţumirea doar scrâşnită printre dinţi şi niciodată strigată în gura mare - aş adăuga eu....) În genere, românii au prea multă umilinţă şi prea puţină pietate (respect, izvorât dintr-un sentiment de adorare - nota mea) faţă de lucruri. Umilinţa te aşează totdeauna sub lucruri. Dacă, individual, ea poate presupune un spirit detaşat, în expresie colectivă e descurajantă - cu alte cuvinte, a nu se confunda smerenia creştină, ca virtute, liber şi conştient asumată, cu umilinţa comună, izvorâtă din frică sau nepăsare.Umilinţa este un viciu. Căci răpeşte atât omului, cât şi lumii, farmecul şi valoarea. Una dintre multele cauze ale scepticismului românesc (neîncrederea bolnăvicoasă în propriile forţe şi resurse, lamentarea în faţa sorţii potrivnice şi a mediului nefavorabil) este şi influienţa dizolvantă a umilinţei, acest sentiment ce ne-a umbrit pe noi, românii, de când e lumea. Nu există o fiinţă mai umană decât românul. Acesta e dezastrul. Excesul de înţelegere (de toleranţă nejustificată), din fuga de conflict şi de dramă. Suntem un popor prea bun, prea cumsecade şi prea aşezat. Nu pot iubi decât o Românie în delir!"